Antena 3 CNN Război în Israel Corespondenţă specială Antena 3 CNN, la graniţa cu Fâşia Gaza: 300.000 de militari așteaptă ordinul de invazie terestră

Corespondenţă specială Antena 3 CNN, la graniţa cu Fâşia Gaza: 300.000 de militari așteaptă ordinul de invazie terestră

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 17:06 14 Oct 2023 Modificat la 17:06 14 Oct 2023

"Suntem chiar la granița cu Fâşia Gaza, pe linia de tragere a artileriei israeliene. De aici s-a tras foarte mult asupra țintelor din Fâșia Gaza. Sunt alocate piese de artilerie, tancuri, vehicule blindate grele. Aici este unul dintre punctele de tragere și bineînțeles va fi unul dintre punctele de comandă în momentul în care se va hotărâ să se intre în Fâșia Gaza. Este o decizie care nu a fost luată până în momentul de față.

Sunt peste 300.000 de militari ce așteaptă acest ordin de invazie terestră în interiorul Fâșiei Gaza. Cert este faptul că ultimatumul de evacuare al civililor din Fâșia Gaza a expirat. Până la ora 16:00 au a fost deschise cele două coridoare prin care peste 1.000.000 de oameni au fost sfătuiți să-și părăsească locuințele și să se îndrepte spre sudul Fâșiei Gaza cât mai repede cu putință.

Război în Israel: Bilanţul victimelor a crescut la 1.400 de morţi de partea israeliană şi 1.800 de morţi în Gaza.

Rămâne de văzut așadar dacă în orele imediat următoare acel ordin de intrare va fi sau nu dat. Între timp, au avut loc mai multe lupte date chiar pe granița cu Fâșia Gaza. Pe de o parte, avem parte israeliană, care continuă să intercepteze rachete trase dinspre militanții Hamas spre orașe importante aflate în sudul Israelului.

La granița cu Fâșia Gaza, Sderotul a fost lovit, asupra Ashkelon am văzut că s-a tras de asemenea în cursul acestei zile", a transmis Laurenţiu Rădulescu, corespondent de război Antena 3 CNN în Israel. 

Armata israeliană a neutralizat încă un important lider al mişcării Hamas

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că bombardamentele sale asupra Fâşiei Gaza s-au soldat, printre altele, cu moartea a încă unui lider al Hamas, mişcarea palestiniană care în urmă cu o săptămână a lansat un atac terorist de amploare împotriva sudului Israelului, transmit AFP şi DPA.

''Un comandant al unităţii Nukhba (Elită, în limba arabă) a Hamas, care a lansat atacul contra localităţilor israeliene din apropierea Fâşiei Gaze în weekendul trecut, a fost ucis într-un atac aerian'', a declarat un purtător de cuvânt al armatei israeliene.

Acesta a adăugat că informaţiile privind moartea acestui lider Hamas, numit Ali al-Qadi, se bazează pe informaţii primite de armată şi serviciul de securitate israelian Shin Beth.

Citește mai multe din Război în Israel
» Citește mai multe din Război în Israel
TOP articole