Președintele Klaus Iohannis a ajuns la Casa Albă și a fost întâmpinat de președintele american Joe Biden.
Discuţiile dintre Iohannis și Biden vizează în special situaţia din Ucraina şi din zona Mării Negre.
Ulterior, președintele României va fi premiat ziua următoare pentru ”rolul său de lider transatlantic și european”, potrivit informațiilor furnizate de Administrația Prezidențială.
Antena 3 CNN este singura televiziune de știri din România prezentă la Washington, care acoperă evenimentul.
”Președintele Klaus Iohannis se află în Biroul Oval, acolo unde are loc o întâlnire extrem de importantă cu președintele Joe Biden.
Se află pentru a treia oară, în Biroul Oval, însă această întâlnire are semnificații importante ținând cont de ceea ce se întâmplă în regiunea noastră, de ceea ce se întâmplă și în Orientul Mijlociu”, a transmis Mihai Gâdea.
”De altfel, Joe Biden a început prin a mulțumi țării noastre pentru tot ceea ce a făcut în toată această perioadă de când a izbucnit războiul în Ucraina, pentru a ține stabilă zona Mării Negre”, a transmis Sabina Iosub.
De asemenea, vizita are loc în contextul în care președintele Iohannis s-a înscris în cursa pentru postul de secretar general NATO.
”Pentru România, este extrem de importantă această vizită, pentru că cel mai important partener strategic al României este SUA, iar astăzi nu este vorba doar de vizita președintelui Klaus Iohannis în acest context, ci de faptul că România este primită cu un respect, este celebrată faptul că am intrat în NATO acum 20 de ani, iar toate aceste lucruri nu sunt doar vorbe goale, aceasta înseamnă siguranța faptului că România are protecția și securitatea oferită de Statele Unite”, a mai completat Mihai Gâdea.
Discuțiile dintre președintele României și președintele american s-au concentrat și pe aspecte ce țin inclusiv despre cooperarea pe teme de securitate, economice și energetice.
”De asemenea, cei doi oficiali vor vorbi și despre ceea ce înseamnă programul Visa Waiver, îl auzeam pe Klaus Iohannis spunând acolo în biroul oval că este unul dintre programele la care se lucrează în acest moment, însă vor exista discuții și despre zona de energie și cooperarea economică atât de importantă între cele două state”, a mai adăugat Sabina Iosub.