Tim Walz, politicianul care va deveni vicepreședinte în cazul în care Kamala Harris câștigă alegerile prezidențiale din Statele Unite, va fi astăzi în centrul atenției la Convenția Democrată de la Chicago. Presa de peste ocean scrie că Walz va susține astăzi cel mai important examen al său, de când acceptat să devină mâna dreaptă a Kamalei Harris.
Ce-l recomandă pe Tim Walz în această cursă, dar și ce reproșuri îi aduc republicanii, ne-a explicat Sabina Iosub, jurnalistul Antena 3 CNN, trimis special în Statele Unite.
Sabina Iosub: Ne pregătim de cea de-a treia zi a Convenției Democrate, o zi care îl aduce într-adevăr pe scenă pe Tim Walz pentru acceptarea a tot ceea ce înseamnă acest nou drum pentru el în viața politică, și anume a fi vicepreședinte al Statelor Unite ale Americii, în cazul în care Kamala Harris va ajunge președinte. Ce îl recomandă? Vreo 24 de ani a fost militar în slujba SUA. A fost foarte mulți ani, practic toată viața sa, profesor și antrenor. Este un familist convins, un tată care și-a ținut promisiunile chiar și atunci când în joc era postul de guvernator. A promis, de exemplu, că îi va lua fiului său un câine dacă va câștiga această funcție. Ceea ce a și făcut.
Este, așa cum spunea aseară Barak Obama, un om care are în dulapul său cămăși ce au trecut prin multe și nu cămăși pregătite de cei de la PR.
Sunt, într-adevăr, și critici la adresa lui Walz, pe care până în acest moment nici măcar republicanii n-au reușit să le susțină cu toată tăria, pentru că țin mai mult de vizitele făcute în China împreună cu soția sa, în vacanțe. Ceea ce, să fim serioși, fiecare dintre noi mergem în câte o vacanță. Pe de altă parte, tot ceea ce a însemnat critica adusă serviciului său în slujba țării. Lucrul acesta nu a prins nici măcar în rândul republicanilor, cei mai înfocați, să spunem.
Este de așteptat astăzi să îl vedem și pe Clinton, fostul președinte al Americii, cu un discurs aici pentru a însufleți sala. Însă, ceea ce s-a întâmplat aseară la Convenția Democrată, mesajele care au fost date de familia Obama, nu cred că poate fi egalat în perioada următoare. Au fost mesaje atât de puternice, au reușit să electrizeze pur și simplu sala. În acest moment, absolut toată lumea vorbește despre felul în care Michelle Obama, cea despre care s-a spus la un moment dat că ar putea fi ea nominalizarea pentru Convenția Democrată, a avut cel mai bun discurs pe care l-a putut avea vreodată o persoană într-un astfel de moment. De parcă ar fi fost revanșa pentru tot ceea ce a făcut Donald Trump la adresa familiei Obama.
Așadar, de aici pornim, în ziua a treia a Convenției Democrate, de la o seară absolut spectaculoasă, cu mesaje absolut dureroase la adresa lui Donald Trump. Dar, pe de altă parte, mesaje care au reușit să ridice sala în picioare.