Antena 3 CNN Externe Corespondenţă Antena 3 CNN din SUA: Harris va deveni candidatul democrat la Preşedinţie. Chicago, unul din cele mai bine păzite locuri

Corespondenţă Antena 3 CNN din SUA: Harris va deveni candidatul democrat la Preşedinţie. Chicago, unul din cele mai bine păzite locuri

de Sabina Iosub    |   

Chicago devine pentru patru zile cel mai important oraş din lume. Capitala statului Illinois este gazda Convenţiei Nationale a Partidului Democrat, partidul actualului preşedinte american Joe Biden. 

Pentru a doua oară în istorie, Partidul Democrat propune Americii o femeie drept candidat pentru cea mai importantă funcţie din lume. 

Trimisul special al Antena 3 CNN la Convenția Democrată din SUA, Sabina Iosub, ne spune care este atmosfera acolo.

„Chicago este acum unul dintre cele mai bine păzite și mai urmărite locuri din lume. 

În perioada următoare, acolo vor fi președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, dar și doi foști președinți, Bill Clinton și Barack Obama, iar Kamala Harris, din funcția de vicepreședinte, candidează pentru un mandat de președinte al Statelor Unite ale Americii. 

Democrații își țin convenția în Chicago, un loc cu mare încărcătură democrată, un loc de unde se poate scrie istorie în perioada următoare, dacă Kamala Harris va deveni primul președinte femei al Statelor Unite ale Americii.

În fiecare zi a Convenției democrate, democraţii vor avea un mesaj diferit pentru americani.

Există câte o temă diferită în fiecare zi. În prima zi a convenției, mesajul principal este For the people - Pentru americani, pentru oamenii de rând, pentru cei care în această perioadă duc o viață deloc ușoară în Statele Unite ale Americii. 

Discursul Kamalei Harris și discursul lui Donald Trump este despre situația economică și felul în care vor reuși să rezolve și acest lucru”. 

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile