Multipli indicatori relevaţi prin imagini obţinute din sateliţi par să arate că regimul de la Phenian se pregăteşte să retrateze plutoniu în vederea fabricării a noi arme nucleare, dacă nu cumva a şi început, la principalul său sit atomic, potrivit unor specialişti americani citaţi de AFP.
Cantitatea exactă de plutoniu de calitate militară pe care Coreea de Nord este suspectată că îl produce nu este cunoscută, subliniază miercuri experţii Institutului americano-coreean de la Universitatea John Hopkins, potrivit Agerpres.
Când este deplin operaţional, complexul de la Yongbyon este capabil să producă aproximativ 6 kg de plutoniu anual, adică o cantitate suficientă pentru una sau două bombe nucleare.
Ultimele imagini prin satelit arată două vagoane plate, încărcate cu rezervoare de stocare sau butoaie, în apropierea laboratorului radiochimic al sitului.
Vagoane plate similare fuseseră observate la începutul anilor 2000, în cursul operaţiunilor de retratare a plutoniului, au spus cercetătorii. Butoaiele pot servi la transportarea produselor chimice.
Paralel, imaginile arată dâre de fum scăpând de la uzina termică din Yongbyon, iar rezervele de cărbuni par completate în bloc.
În acelaşi timp, activitatea la principalul reactor pare slabă, ceea ce pare să indice că el nu este operaţional, spun cercetătorii.
Pentru a descărca combustibilul uzat al unui reactor, acesta trebuie închis, explică ei.
Acest reactor fusese închis în 2007, în cadrul unui acord prin care Phenianul acceptase dezarmarea nucleară în schimbul ajutorului umanitar, dar Coreea de Nord a început lucrări de renovare a acestuia după cel de-al treilea său test nuclear în 2013.
Coordonatorul serviciilor de informaţii americane, James Clapper, avertizase în februarie că Phenianul ar putea fi capabil rapid să extragă plutoniu de calitate militară din barele de combustibil uzat ale reactorului.
Coreea de Nord a efectuat în 6 ianuarie un al patrulea test nuclear, afirmând că a detonat o bombă cu hidrogen, mult mai puternică decât bomba atomică obişnuită.
Această revendicare a fost primită cu scepticism de majoritatea specialiştilor în domeniu, care au estimat că energia degajată de explozie fusese mult prea slabă.