Antena 3 CNN Externe Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică spre Japonia

Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică spre Japonia

1 minut de citit Publicat la 07:51 29 Mai 2017 Modificat la 07:51 29 Mai 2017

Coreea de Nord a lansat luni în jurul orei locale 5.39 o rachetă balistică din regiunea orientală Wonsan, de pe coastă, către est, a anunţat armata sud-coreeană.

Statul-major interarme sud-coreean apreciază că a fost o rachetă Scud, cu rază scurtă de acţiune, informează Yonhap. Traiectoria acesteia s-a încheiat la circa 450 de kilometri, în Marea Japoniei.

Comandamentul american din Pacific a comunicat că racheta a fost urmărită şase minute şi se pare că nu a ameninţat America de Nord, precizează Reuters.

Lansarea a fost raportată imediat preşedintelui Coreei de Sud, Moon Jae-in, care a convocat de urgenţă Consiliul de Securitate Naţională. Acesta s-a întrunit la ora locală 7.30, sub conducerea consilierului prezidenţial pentru securitate naţională Chung Eui-yong.

Secretarul general al guvernului de la Tokyo, Yoshihide Suga, a exprimat protestul ferm al ţării sale, arătând că "lansarea acestei rachete balistice din Coreea de Nord este foarte problematică din punct de vedere al siguranţei navigaţiei maritime şi traficului aerian şi constituie o încălcare clară a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite". El a precizat că nu au fost afectate aeronave sau nave maritime.

Casa Albă a declarat că preşedintele Donald Trump a fost informat despre eveniment.

A fost a noua rachetă lansată de Coreea de Nord anul acesta. Din 10 mai, când a început mandatul noului preşedinte sud-coreean, Phenianul a răspuns încercărilor lui Moon de a relua dialogul prin trei lansări de rachete. Pe 21 mai, nord-coreenii au testat o rachetă cu rază medie de acţiune Pukguksong-2, iar sâmbătă au efectuat un test cu o rachetă sol-aer ghidată de tip KN-06.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole