Antena 3 CNN Actualitate Locale Cora este de vânzare! Jandarmii nu mai pot păstra cățelușa. A participat la misiuni de asigurare a ordinii publice - FOTO

Cora este de vânzare! Jandarmii nu mai pot păstra cățelușa. A participat la misiuni de asigurare a ordinii publice - FOTO

1 minut de citit Publicat la 23:49 24 Mai 2019 Modificat la 23:49 24 Mai 2019

Cora, o cățelușă rottweiler de 2 ani și trei luni, care le-a fost colegă jandarmilor din Vrancea încă de când era pui, este scoasă la vânzare. 

Ea nu a îndeplinit standardele de aptitudini impuse de MAI. 

„Este vorba despre camaradul nostru necuvântător, cățeluşa Cora. Ea a participat alături de conductorul ei la misiuni de asigurare a ordinii publice, acțiuni punctuale în zonele aglomerate cât şi la căutări de persoane dispărute. Cățeluşa Cora urmează a fi vândută prin licitație publică deschisă cu strigare în data de 31.05.2019, orele 10:00, deoarece nu a îndeplinit înaltele standarde de aptitudini ce trebuiesc îndeplinite de către câinii de serviciu din MAI”, au precizat reprezentanții IJJ Vrancea.

Potrivit anunțului de vânzare, „Unitatea Militară 0965 Focșani, cu sediul în Focșani, str. Republicii, nr. 14, Județul Vrancea, organizează în ziua de 31.05.2019, orele 10.10, licitație publică cu strigare pentru vânzarea unui câine de serviciu, scrie monitoruldevrancea.ro. 

Documentația de participare la licitație se poate procura de la adresa sus menționată (…), de luni până vineri între orele 08.00-16.00, contra sumei de 5 lei. În caz de neadjudecare, următoarele faze ale licitației se vor desfășura la aceeași adresă, astfel: faza a II-a în ziua 17.06.2019, orele 10.00; faza a III-a în ziua 24.06.2019, orele 10.00. Informații se pot obține la telefon/fax 0237.215.303, interior 24541, e-mail: relatiipublice@jandarmeriavrancea.ro“.
 

Etichete: Cora jandarmi Vrancea
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole