"Mi-au luat singurul copil. Cum poţi să mai trăieşti? Cum se poate să mai faci ceva de cum încolo?", aşa şi-a început mărturia, cu ochii în lacrimi, tatăl elevei de 16 ani din Bucureşti, care şi-a pierdut viaţa în casa unui tânăr de 19 de ani din Dumbrava Roşie, judeţul Neamţ, după ce ar fi consumat droguri şi ar fi întreţinut relaţii intime.
"A zis că urmează să îşi facă şi ea un duş şi se culcă şi ea. Asta ne-a spus copilul. După care noi am stat liniştiţi, am dormit ca orice oameni şi am primit un telefon de la Inspectoratul de Urgenţă (n.r. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă). Domnul Ionăşchiţă, aveţi o fată, Ionăşchiţă Shara, la Piatra Neamţ, luaţi un loc, staţi jos.
[GAL layout="4"]Copilul dumneavoastră este mort! La 03.13 am primit apelul. Domnul de la ISU, l-am întrebat, cum, ce s-a întâmplat şi a zis: fetiţa era acasă la prietenul ei şi i s-a făcut rău, a pornit o hemoragie şi nu a mai putut fi resuscitată.
Eu personal nu ştiam, dar soţia mea ştia că vorbeşte prin intermediul internetului cu un băiat din Piatra Neamţ. Nu ne-a spus şi nici nu ne-a comunicat când a plecat că o să se întâlnească cu el. Noi nu ne-am făcut niciun fel de probleme pentru că ştiam că este cu prietena ei cea mai bună şi ştiam că sunt nedespărţite, deci n-am avut nici cel mai mic semn de suspiciune. Am aflat că a fost preluată de la gară de acest băiat, în jurul orei 21.00, şi după aia au plecat cu maşina băiatului.
Se aflau în locuinţă la momentul respectiv. Din câte am înţeles, mama băiatului ar fi chemat şi ambulanţa. Insuficienţă cardio-respiraorie acută şi intoxicaţie cu metcatinonă, nu ştiu dacă am pronunţat corect. Astea sunt droguri sintetice. Ce aş mai putea să adaug, mama băiatului mi-ar fi reproşat în momentul întâlnirii că fetiţa mea a venit cu droguri la ea, ceea ce nu este adevărat absolut deloc. Eu suspectez faptul că i-au fost administrate substanţele şi ori a fost doza foarte mare, ori i s-au admnistrat în mod repetat. Mama băiatului, în primă fază, a încercat să acopere acest aspect susţinând că fetiţa mea a fost acolo pentru a întreţine relaţii sexuale cu acest băiat, lucru care nu este adevărat pentru că erau la prima întâlnire. Copilul meu era domnişoară şi nu s-ar fi pus vreodată problema pentru aşa ceva. Bineînţeles (n.r. că a fost violată), asta susţin. Nu am încă informaţii certe, dar eu cred că a fost abuzată", a declarat Nicolae Ionăşchiţă.
Tragedia s-a produs în noaptea de duminică spre luni (30 spre 31 iulie 2023), atunci când eleva a mers în casa tânărului din Dumbrava Roşie. Nu se cunosc detalii despre ce s-a întâmplat în casă, însă cert este că în jurul orei 01.20 tânărul şi-a sunat mama şi a anunţat-o că fata din Bucureşti sângerează puternic şi este inconştientă. Astfel, mama tânărului a sunat la numărul unic de urgenţă 112 şi a cerut ajutorul unui echipaj medical.
Echipajul medical sosit în casa din Dumbrava Roşie a constatat că eleva avea hemoragie puternică în zona genitală, iar ulterior, în urma necropsiei, expertiză care a stabilit cauza morţii, medicii au descoperit că tânăra prezenta ruptură de vagin. Mai mult, jurnaliştii din Neamţ spun că elevul ar fi declarat, atunci când a fost audiat de poliţişti, că hemoragia ar fi survenit în timpul unui act sexual când, la un moment dat, tânăra şi-ar fi pierdut cunoştinţa, a început să tremure puternic şi apoi a murit.
Tot la necropsie, medicii legişti au descoperit, în urma testelor toxicologice, că eleva de 16 ani avea droguri în sânge, respectiv o intoxicaţie cu metcatinonă, un drog sintetic folosit ca alternativă la metamfetamină, cunoscut şi sub numele de efedronă.