Antena 3 CNN Actualitate Inedit Copilul de cinci ani a povestit la o grădiniţă din Cluj ceva de-a dreptul șocant. Educatoarele au sunat imediat la poliție

Copilul de cinci ani a povestit la o grădiniţă din Cluj ceva de-a dreptul șocant. Educatoarele au sunat imediat la poliție

<1 minut de citit Publicat la 15:59 19 Noi 2019 Modificat la 15:59 19 Noi 2019

Copilul de cinci ani a povestit la o grădiniţă din Cluj ceva de-a dreptul șocant. Educatoarele l-au ascultat cu atenție și apoi au anunțat poliția.

Micuțul a povestit cum tatăl lui „i-ar fi tăiat unui bărbat o mână şi organul sexual şi le-ar fi aruncat la câini, iar restul corpului victimei ar fi îngropat-o într-un pârâu.”. 

Povestea a început pe 30 august 2017, când Poliţia din Bistriţa Năsăud a fost sesizată că pe un teren din satul Aluniş a fost găsit un craniu. La acel moment, poliţiştii căutau deja o persoană în vârstă de aproape 40 de ani, care fusese dat dispărut cu o zi după ce i s-a născut o fetiţă. Anchetatorii au aflat că persoana dispărută era cea a cărei craniu a fost găsit, în scurt timp reuşind să ajungă la cei trei făptaşi.

Irina Vasile şi Traian Puşcaş sunt concubini şi la momentul în care au început investigaţiile se aflau în Spania. Ei au fost de la început suspecţi, după povestea fiului lor.

Recent, prin sentinţa definitivă a Curţii de Apel Cluj, Traian Puşcaş a fost condamnat la 15 ani şi 8 luni închisoare, Irina Ana Vasile a primit o pedeapsă de 13 ani de închisoare, scrie Adevărul. 

 

Citește mai multe din Inedit
» Citește mai multe din Inedit
TOP articole