Antena 3 CNN Actualitate Copila de 13 ani din Voineasa căutată ore întregi de sute de persoane a fost găsită și refuză să se întoarcă acasă. Ce s-a decis în cazul ei

Copila de 13 ani din Voineasa căutată ore întregi de sute de persoane a fost găsită și refuză să se întoarcă acasă. Ce s-a decis în cazul ei

1 minut de citit Publicat la 19:08 06 Ian 2020 Modificat la 19:08 06 Ian 2020

Potrivit şefei DGASPC Olt, Rădiţa Piroşca, un psiholog a avut luni o discuţie cu fata şi aceasta va primi consiliere, însă nu îşi mai doreşte să meargă acasă, din cauza stării conflictuale din familie.

"Este o stare conflictuală în familie, mama şi cei trei copii au mai primit servicii din partea DGASPC Olt în centrul maternal, în 2016 şi apoi au fost beneficiari şi în centrul pentru victimele violenţei pentru o perioadă de 60 de zile. Am obţinut atunci un ordin de protecţie pentru mamă, de şase luni, am consiliat mama, tatăl a venit la consiliere, pentru că noi propusesem mamei chiar şi separarea, a venit şi tatăl la consiliere, mama cu copiii s-au întors acasă, s-a făcut monitorizarea lunar, timp de şase luni de zile şi nu au mai fost stări conflictuale şi de agresivitate. Am ţinut legătura cu şcoala, pentru copii, dacă ar exista vreun semn şi nu a fost", a spus Rădiţa Piroşca.

Fraţii fetei de 13 ani ar putea ajunge şi ei beneficiari ai unei măsuri de protecţie dacă tatăl nu va avea o conduită potrivită, însă deocamdată procedura de evaluare a familiei este la început.

"Astăzi psihologul a purtat o discuţie cu fetiţa şi a stabilit obiective de intervenţie pentru consiliere psihologică. Vom dispune o măsură de protecţie pentru copil în sistemul rezidenţial. Copilul nu-şi doreşte să se întoarcă în familie. Am dispus evaluarea complexă a familiei, mai sunt doi copii în familie şi din câte am înţeles de la colegii mei, tatăl a refuzat colaborarea cu personalul de asistenţă socială de la primărie. Dacă nu colaborează, atunci mergem pe ordonanţă preşedinţială şi pentru ceilalţi doi copii, pentru că, din punctul nostru de vedere, nu este interesat să aibă o conduită şi atunci să monitorizăm, să facem eventual o consiliere părinte-copil, dar decizia aceasta o vom lua când avem toate datele", a adăugat şefa DGASPC Olt.

Duminică seara, sute de persoane, poliţişti, jandarmi, pompieri şi localnici, au desfăşurat acţiuni de căutare a unei fete de 13 ani, din comuna Voineasa, care plecase în cursul zilei de acasă şi nu s-a întors. Ea a fost găsită noaptea la bunicul ei, unde s-ar fi ascuns pentru a nu se întoarce la părinţi.

Sursă: Agerpres
Etichete: voineasa
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole