Antena 3 CNN Actualitate Locale Copil de trei ani, atacat de un câine de luptă sub privirile părintelui. A fost dus de urgență la spital

Copil de trei ani, atacat de un câine de luptă sub privirile părintelui. A fost dus de urgență la spital

Marius Alexoiu
<1 minut de citit Publicat la 09:11 08 Iun 2023 Modificat la 09:29 08 Iun 2023

Incidentul a avut loc miercuri seară, în municipiul Lupeni, copilul de trei ani fiind atacat de câinele de luptă chiar sub privirile părintelui care îl însoțea.

Minorul a fost transportat în stare stabilă la o unitate medicală, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate, prezentând multiple mușcături în zona piciorului drept.

Din primele cercetări, câinele, care prezintă caracteristici specifice unei rase periculoase, ar fi fost scăpat de sub supravegherea unui bărbat, tatăl proprietarei animalului, și ar fi ieșit, accidental, din apartament.

Polițiștii din Lupeni au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin și continuă cercetările, în vederea stabilirii circumstanțelor comiterii faptei și luării măsurilor legale.

Citește și: Familia unui copil din Neamţ, omorât în drum spre şcoală, despăgubită cu 360.000 de euro

 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole