O femeie a văzut scena și a decis să-l pedepsească pe minor și l-a călcat, la propriu, în picioare, imobilizându-i mâna.
Sursele Antena 3 spun că femeia este o persoană cunoscută pentru comportamentul agresiv față de copii și care consumă, în mod curent, băuturi alcoolice.
Scena s-a petrecut în mijlocul zilei, în cartierul Gheorgheni din municipiu.
Tatăl minorului a primit filmarea făcută cu telefonul de un martor.
"Se vede clar pe filmare cum îl calcă pe mână și copilul strigă 'lasă-mă, că mă doare!' Femeia, nimic!", povestește bărbatul.
Copilul s-a zbătut să se salveze din mâinile agresoarei, însă fără succes.
Agresoarea s-a oprit abia după ce a sesizat că mai mulți martori asistă la scandal.
"I-am pus (copilului) un pansament cu gheață. Am căutat-o pe femeie aici vreo săptămână sau două. Nimeni (nu mi-a spus) nimic, până nu mi-a (fost) trimis(ă) filmarea", a continuat el.
Bărbatul a depus plângere la poliție.
"Polițiștii municipiului Cluj-Napoca au demarat cercetări din oficiu, ca urmare a imaginilor apărute în spațiul public, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, urmând a fi stabilite toate împrejurările în care a avut loc incidentul", a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliție Județean, Andreea Vișan.