Jandarmii au fost alertați lângă parcul Lunca Argeșului din Pitești, de către o mamă speriată care nu își mai găsea copilul.
Acesta se plimba cu bicicleta în parc, iar într-un moment de neatenție a dispărut din raza vizuală a mamei sale.
"Colegii noștri s-au mobilizat și au pornit în căutarea copilului, ajutați de câinele de serviciu cu care efectuau serviciul de patrulare. În urma activităților de căutare desfășurate de colegii noștri, după aproximativ 10 minute de la sesizarea dispariției, în jurul orei 14.40, copilul a fost găsit la marginea parcului de jandarmi. Acesta era speriat și cu lacrimi în ochi, dar s-a liniștit imediat după ce colegii noștri l-au dus în siguranță la mama sa", informează Jandarmeria.
Jandarmii recomandă părinților să acorde o atenție sporită supravegherii copiilor și să-și învețe copiii ca, în caz de nevoie, să se adreseze imediat jandarmilor sau oamenilor în uniformă din zonă, notează Mediafax.