Antena 3 CNN Actualitate Locale O femeie din Suceava și-a lăsat copilul nou-născut să moară în mașina de spălat | Poliția a intervenit

O femeie din Suceava și-a lăsat copilul nou-născut să moară în mașina de spălat | Poliția a intervenit

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 16:37 18 Mar 2024 Modificat la 16:45 18 Mar 2024

Femeia, în vârstă de 32 de ani, din Vatra Dornei, născuse pe 14 martie. Următoare zi s-a prezentat la spital din cauza unor probleme de sănătate apărute în urma nașterii acasă. Astfel, medicii au aflat că femeie născuse de curând și, când au văzut că aceasta neagă adevărul, au alertat Poliția.

Descoperirea macabră a fost făcută de oamenii legii. Cu greu, femeie și-a recunoscut fapta. Aceasta mai are un copil și a susținut în fața polițiștilor că bebelușul s-a născut deja mort, relatează Monitorul de Suceava

Trupul neînsuflețit al copilului a fost dus la morgă pentru autopsie. În paralel, ancheta a fost preluată de un procuror criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și vizează infracțiunea de pruncucidere.

În funcție de rezultatele necropsiei se va stabili dacă mama a comis fapta în cunoștință de cauză sau sub imperiul emoțiilor nașterii, mai scrie sursa citată.

 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole