Antena 3 CNN Actualitate Elevii cazați în internatul prăbușit au văzut cum pereții încep să crape, dar nu au mai apucat să iasă. Dosar penal pentru ucidere din culpă

Elevii cazați în internatul prăbușit au văzut cum pereții încep să crape, dar nu au mai apucat să iasă. Dosar penal pentru ucidere din culpă

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 07:43 19 Dec 2023 Modificat la 07:59 19 Dec 2023

Tragedie la internatul catolic din Odorheiu Secuiesc, unde 4 elevi din cei 97 ai scolii internat au fost prinși sub dărâmături, în momentul în care un perete al clădirii s-a surpat și a căzut cu tot cu etaj, ducând la un morman de moloz.

Printre dărâmături au fost prinse 4 victime, 3 fete și un băiat. Alarma a dat-o chiar un pompier aflat prin zonă în timpul liber, care a auzit zgomotul puternic din clipa prăbușirii si a văzut norul de praf. A sunat la 112 și si-a alertat colegii.

Echipajele de pompieri sosite la fața locului au avut o misiune foarte grea. Mai întâi au scos o fată, prima victimă, conștientă, și au dus-o la ambulanță. Cea de-a doua victimă, scoasă imediat după, era semiconștientă și i s-au acordat îngrijiri medicale.

Apoi, cea de-a treia, tot o fată, care era inconștientă, în stop cardio-respirator și i s-au aplicat manevre de resuscitare. Fata a răspuns manevrelor, însă a rămas inconștientă, în comă. Ulterior, aceasta a fost transportată la spitalul din Târgu Mureș.

Toate fetele se aflau pe palierul etajului superior, etajul 1. Cea de-a patra victimă, un băiat în vârstă de 17 ani, a fost scos de sub dărâmături mult mai târziu. Acesta se afla la demisol în momentul prăbușirii zidului și a unei părți din clădire. După protocolul de 45 de minute de resuscitare, adolescentul a fost declarat decedat. 

Pompierii au acționat pentru îndepărtarea cărămizilor și molozului, iar la intervale regulate de timp făceau liniște pentru a auzi orice zgomot care ar fi putut duce la găsirea băiatului.

Forțele de salvare au fost suplimentate cu alte echipe, iar în sprijinul acestora au venit și salvamontiștii cu un câine de căutare, câine care l-a și găsit, de altfel, pe tânărul decedat. 

Zona a fost delimitată, clădirea, partea care a mai rămas și o parte din acoperiș prezentând risc de prăbușire. 

Marea majoritate a copiilor cazați la internat nu se aflau în clădire. Structura s-a prăbușit puțin după orele 16, când copiii au plecat în oraș, având activități extrașcolare. Dacă s-ar fi produs înainte de ora 16, ar fi fost o mare tragedie.

Un tânăr, frate al unuia dintre copiii din internat, spune că fetele rămase în clădire au sesizat când pereți au început să se crape și să cedeze, au văzut fisurile in ziduri și au alertat imediat pedagogul. Aceștia s-ar fi întors să vadă ce se întâmplă, dar nu au mai avut timp să iasă.

O parte dintre copii au fost preluați de către părinți, alții find relocați la un alt internat al unui liceu reformat din localitate. 

Cauza probabilă a prăbușirii este dată de lucrările care se efectuau de către o firmă autorizată, care trebuia să refacă scurgerea - canalizarea și sistemul de colectare al apelor pluviale în zona clădirii. Administrația locală spune că această clădire nu era încadrată in cele cu risc seismic, deși este o clădire foarte veche. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole