Incendiul a izbucnit, astăzi, într-un apartament situat într-un bloc din municipiul Ploieşti. Vecinii au fost cei care au simţit miros de fum şi au sunat la numărul unic de urgenţă 112.
"Am fost solicitați să intervenim pentru localizarea și lichidarea unui posibil incendiu care s-ar fi produs într-un apartament din municipiul Ploiești, str. Mihai Eminescu. Imediat, la locul solicitării au fost mobilizate 2 autospeciale de stingere și o autospecială pentru descarcerare. Odată sosiți la locul indicat, pompierii au constatat că incendiul se confirmă, acesta manifestându-se la mobilierul aflat în una din camerele apartamentului. O persoană a fost găsită în stare de inconștiență, fiind extrasă și predată echipajului SAJ Prahova sosit în sprijin", se arată într-o informare a ISU Prahova.
Din nefericire, eforturile medicilor au fost în zadar, iar copilul în vârstă de opt ani, aflat singur în apartament, s-a stins din viaţă.
Potrivit unor surse, băiatul se afla singur în casă, tatăl său fiind plecat la biserică în momentul în care s-a produs tragedia.