Antena 3 CNN Actualitate Locale Un copil de 11 ani a fost găsit mort în piscina unei pensiuni din Ieud, Maramureş

Un copil de 11 ani a fost găsit mort în piscina unei pensiuni din Ieud, Maramureş

Vasile Dale
<1 minut de citit Publicat la 09:46 24 Iul 2022 Modificat la 09:46 24 Iul 2022

Căldura l-ar fi determinat pe băiat să meargă la piscina pensiunii din Ieud, însă nimeni nu l-a văzut pe copil intrând în curte şi ulterior în piscină.

După multe minute, oamenii l-au văzut pe băiatul de 11 ani pe fundul piscinei şi au sărit să îl ajute.

A fost scos imediat și au fost alertate autoritățile la numărul unic de urgenţă 112. Un echipaj al Ambulanței Sighetu Marmației a sosit la fața locului. În acelaşi timp, elicopterul SMURD de la Jibou a fost trimis în Ieud.

Medicii de pe elicopter și cei de pe ambulanță s-au luptat 40 de minute să îl resusciteze pe băiat. Din păcate, fără rezultat. Au fost nevoiți să declare decesul.

Cazul a fost preluat de către polițiști. Se încearcă să se afle cum o astfel de piscină este deschisă fără ca nimeni să o supravegheze.

Ne referim aici la un salvamar sau la o persoană cât de cât calificată în astfel de situații.

A fost deschis dosar penal pentru comiterea infracțiunii de omor din culpă.

Etichete: Ieud Maramureș SMURD
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole