Antena 3 CNN Actualitate Minor exploatat prin muncă și ținut într-o cușcă de proprietarul unei stâne din Brașov | Procurorii DIICOT fac percheziții

Minor exploatat prin muncă și ținut într-o cușcă de proprietarul unei stâne din Brașov | Procurorii DIICOT fac percheziții

Roxana Mihăiescu
1 minut de citit Publicat la 10:03 03 Apr 2024 Modificat la 12:07 03 Apr 2024

În cursul zilei de miercuri, polițiștii și procurorii DIICOT efectuează două percheziții la stâne din județ, unde un minor ar fi fost exploatat prin muncă și ar fi fost ținut închis într-o cușcă. 

Potrivit procurorilor DIICOT, în perioada 2018 – 2022, minorul ar fi fost supus la condiții grele de muncă, de către proprietarul unei stâne din județ și ar fi fost agresată în mod repetat.

În GALERIA FOTO de mai jos puteți urmări imagini cu stâna la care ar fi fost exploatat minorul respectiv.

[GAL layout="4"]

”La data de 03.04.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov împreună cu polițiști din cadrul B.C.C.O. Brașov efectuează percheziții domiciliare la două așezări pastorale (stână și grajduri) situate pe raza județului Brașov, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și rele tratamente aplicate minorului.

Din cercetările efectuate într-o cauză penală, finalizată prin trimiterea în judecată a trei inculpați (rechizitoriul din 11.01.2024), a reieșit faptul că în perioada 2018 – 2022 aceeași victimă minoră, a fost exploatată prin obligarea la muncă în condiții deosebit de grele de către un făptuitor, proprietar al unor stâne situate pe raza unei comune din județul Brașov.

Persoana vătămată minoră a fost agresată în mod repetat, adăpostită într-o cușcă amenajată la stână, fără minime condiții de igienă și ținută într-o continuă stare de aservire. 

Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov.

Acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul IJJ Brașov.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română. 

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a transmis DIICOT, într-un comunicat de presă.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole