Antena 3 CNN Actualitate Un copil s-a electrocutat în gara municipiului Fetești, după ce a urcat pe vagonul unui tren

Un copil s-a electrocutat în gara municipiului Fetești, după ce a urcat pe vagonul unui tren

Claudia Popovici
<1 minut de citit Publicat la 21:12 12 Mai 2022 Modificat la 21:15 12 Mai 2022

Copilul, în vârstă de 12 ani, a fost găsit căzut lângă vagon, conștient, cooperant, însă prezenta arsuri de gradul II, pe aproximativ 80% din suprafață corpului. El a fost dus la un spital din București.

„Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență

Au intervenit trei echipaje de salvatori, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD, în sprijin un echipaj al SAJ Ialomița și elicopterul SMURD Constanța, potrivit Mediafax. 

Victima a fost găsită căzută lângă vagon, conștientă, cooperantă, însă prezenta arsuri de gradul II, pe aproximativ 80% din suprafață corpului.

Copilul a fost monitorizat de echipajele medicale de la locul intervenției, ulterior a fost preluat de echipajul elicopterului SMURD și transportat la o unitate spitalicească din municipiul București”, anunță ISU Ialomița

Etichete: copil electrocutat
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole