Antena 3 CNN Actualitate Social Copil de 3 ani găsit de poliţişti la scurt timp după ce a dispărut de lângă mama sa

Copil de 3 ani găsit de poliţişti la scurt timp după ce a dispărut de lângă mama sa

Claudia Popovici
<1 minut de citit Publicat la 19:19 29 Apr 2021 Modificat la 14:16 07 Feb 2024

Potrivit poliţiştilor, incidentul a avut loc, joi, în jurul orei 16.50. Mama copilului a sesizat Poliția Municipiului Caransebeș prin apel 112 despre faptul că fiul acesteia de 3 ani și 6 luni a dispărut de lângă ea, în timp ce se aflau la cumpărături în zona centrală a municipiului Caransebeș.

Imediat la fața locului s-a deplasat cel mai apropiat echipaj de poliție care a început să îl caute pe cel mic în zona indicată. Din fericire, copilul a fost găsit în scurt timp pe o stradă din zona centrală a municipiului Caransebeș.

„În timp ce se afla la cumpărături împreună cu minorul, acesta s-a îndepărtat de lângă mamă, pierzându-se de aceasta. Din fericire, poliţiştii sosiți la fața locului l-au găsit la timp, fără ca minorul să fi suferit vătămări, acesta fiind încredințat mamei cu recomandarea fermă de a avea mai multă grijă pe viitor", au precizat poliţiştii.

Oamenii legii recomandă cetăţenilor să fie vigilenți în cazul în care sunt la cumpărături, în parc sau în locuri aglomerate, să fie atenți nu doar la genți, buzunare sau bagajele pe care le au asupra lor, ci mai ales la minorii care îi însoțesc.

Un gest de neatenție se poate transforma într-o tragedie.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole