Antena 3 CNN Actualitate Locale Un copil din Brăila i-a cerut bunicii bani de mâncare, dar și-a cumpărat substanţe halucinogene | Băiatul a fost prins de jandarmi

Un copil din Brăila i-a cerut bunicii bani de mâncare, dar și-a cumpărat substanţe halucinogene | Băiatul a fost prins de jandarmi

Silvia Preda
<1 minut de citit Publicat la 15:47 12 Aug 2023 Modificat la 15:47 12 Aug 2023

Incidentul s-a produs vineri, în Brăila. Echipajul de jandarmerie a depistat un copil în vârstă de 14 ani care avea asupra sa un pliculeț sigilat, în care era o substanță albă cristalizată.

Ulterior, jandarmii au aflat că substanța a fost achiziționată cu banii pe care copilul i-a primit de la bunica sa pentru a cumpăra mâncare.

"A fost identificată bunica minorului, aceasta fiind tutorele legal, iar în prezența femeii, copilul a povestit că i-a cerut acesteia bani pentru a merge să-și cumpere ceva de mâncare.

În realitate însă, minorul a folosit banii pentru a-și procura pliculețul cu substanța posibil interzisă, pentru consumul propriu, potrivit spuselor lui", au relatat jandarmii.

Aceștia au întocmit actul de sesizare, iar verificările sunt continuate de instituțiile abilitate, au precizat reprezentanții Jandarmeriei.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole