Antena 3 CNN Actualitate Justiție Și-au bătut crunt copilul de doi ani și au ajuns după gratii. Micuțul va fi operat, după ce a suferit o fractură de piramidă nazală

Și-au bătut crunt copilul de doi ani și au ajuns după gratii. Micuțul va fi operat, după ce a suferit o fractură de piramidă nazală

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 17:34 18 Dec 2023 Modificat la 17:34 18 Dec 2023

Micuțul a fost bătut cu pumnii, cu cablul de la prelungitor. A fost legat cu bandă adezivă la gură și pus să stea într-un geamantan. În prezent, acesta urmează să fie operat, întrucât a suferit o fractură de piramidă nazală. Faptele s-au întâmplat în timp ce copilul și părinții acestuia se aflau în Germania.

“Cei doi inculpaţi, părinţii minorului TCA în vârstă de doi ani, sunt acuzaţi de comiterea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului întrucât între lunile mai 2023 – decembrie 2023 au exercitat acţiuni abuzive şi imorale asupra copilului lor, prin acestea punând în primejdie gravă dezvoltarea fizică şi morală a minorului. Actele de agresiune au fost loc în Germania”, au declarat reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei.

Procurorii spun că băiatul ”era supus unor tratamente greu de imaginat”

“Din materialul probator administrat până în prezent rezultă că minorul era supus unor tratamente greu de imaginat, el fiind pedepsit pentru că nu mânca aşa cum îi spuneau părinţii, pentru că se murdărea pe el sau lucruri din casă după ce îşi băga mâna în pampers, pentru că nu se juca cu fratele său mai mare, de trei ani, sau alte asemenea. Pentru că nu îşi asculta părinţii, era lovit cu palmele sau cu pumnii, cu papucii, cu cablul unui prelungitor sau cu un băţ, era legat cu bandă adeviză la nivelul gurii, cu şerveţele în gură sau pus să stea într-un geamantan”, mai precizează aceștia.

Autoritățile statului român au preluat copilul în data de 17 decembrie, când părinții s-au întors în țară. 

”El a fost supus unor investigaţii medicale, constatându-se că acesta are multiple leziuni pe corp, unele care au necesitat pentru vindecare 2-5 zile de îngrijiri medicale, iar altele 10 -14 zile de îngrijiri medicale. De asemenea, leziunile au fost provocate la diferite intervale de timp. Totodată, minorul urmează să fie supus unei intervenţii chirurgicale, acesta având piramida nazala fracturată”, mai spun procurorii.

Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole