În maşină se mai afla sora copilului, o fată de nouă ani, care a fost fost rănită în urma impactului. Aflată la volan, mama celor doi, o femeie de 34 de ani, a fost, de asemenea, rănită grav şi se afla, sâmbătă seara, internată la Spitalul de Urgență din Pitești.
"Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier s-a stabilit că o femeie de 34 de ani din Piteşti, care conducea un autoturism pe DN 67 B, din direcţia Vedea către Piteşti, ar fi intrat în coliziune cu o autobasculantă, condusă din sens opus de un bărbat de 48 de ani, din Piteşti, în împrejurări care urmează să fie stabilite în urma cercetărilor", informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş.
Impactul autoturismului cu autobasculanta a zburat cupola maşinii
Primele informaţii arată că șoferița a intrat într-o depășire în timp ce conducătorul utilajului greu verifica dacă este nevoie de antiderapant pe șosea.
Șoferul autobasculantei a văzut mașina venind pe contrasens, dar nu a putut evita impactul.
Impactul a fost atât de puternic încât autoturismul a fost decopertat. Portiera de pe partea șoferului a rămas agățată în lama utilajului.
Familia implicată în accident este a unui pompier iar colegii acestuia au fost nevoiți să îi aducă la cunoştinţă tragedia.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, fiind continuate verificările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.