Antena 3 CNN Actualitate Locale Copil de trei ani, căzut de la etajul doi al unui bloc din Tâgu Jiu

Copil de trei ani, căzut de la etajul doi al unui bloc din Tâgu Jiu

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 11:46 28 Iun 2023 Modificat la 14:26 28 Iun 2023

Update 14:00 - Copilul care a căzut de la etajul 2 al unui bloc din Târgu Jiu a fost transferat la un spital din Capitală. Deși este conștient, medicii de la spitalul județean din Gorj susțin că starea lui de sănătate este gravă și are nevoie de intervenții chirurgicale. 

Știrea inițială: Copilul de trei ani se afla cu bunicii, într-un apartament de la etajul doi al blocului, potrivit primelor informații. Nu se știe, încă, în ce împrejurări a căzut micuțul însă, din fericire, căderea i-a fost atenuata de o copertina construită la etajul 1.

Acesta a fost preluat de echipajele de urgență și transportat la spital.

Potrivit surselor Antena 3 CNN, copilul este conștient, are un traumatism cranian, iar medicii îi fac investigații amănunțite pentru a afla cât de grave sunt rănile suferite în urma loviturii.

Polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea împrejurărilor producerii evenimentului.

 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole