Antena 3 CNN Actualitate Locale Un copil de 14 ani din Dâmboviţa, plecat de acasă, a fost găsit mort într-un lac

Un copil de 14 ani din Dâmboviţa, plecat de acasă, a fost găsit mort într-un lac

Robert Slãmnoiu
<1 minut de citit Publicat la 08:58 25 Apr 2023 Modificat la 10:11 25 Apr 2023

Băiatul, care avea unele probleme de sănătate, plecase de câteva ore de acasă, iar mama sa a anunţat Poliţia.

L-au căutat polițiști, jandarmi, pompieri, localnici, dar și un elicopter al Ministerului de Interne.

Copilul a fost găsit, fără semne vitale, într-un lac de balastieră, după ce a dispărut de la locuința sa din Merii, comuna Mogoșani.  

În ciuda manevrelor de resuscitare, acesta nu a mai putut fi salvat.

"La data de 24 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Mătăsaru au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că fiul acesteia, în vârstă de 14 ani, din satul Merii, a plecat voluntar de la domiciliu, fără a mai reveni. 

În urma sesizării, au fost alcătuite echipe de căutare formate din polițiști, jandarmi, pompieri și voluntari. 

Din nefericire, copilul a fost găsit decedat într-un lac din zona unei balastiere. 

Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului", au precizat reprezentanții IPJ Dâmbovița.

Etichete: copil mort Dambovita
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole