Antena 3 CNN Actualitate Locale Un copil de 12 ani, aflat la volan, a izbit o maşină de pe contrasens, a fost proiectat într-un alt autoturism, apoi s-a înfipt în gardul unei case, în Craiova

Un copil de 12 ani, aflat la volan, a izbit o maşină de pe contrasens, a fost proiectat într-un alt autoturism, apoi s-a înfipt în gardul unei case, în Craiova

Milena Niță
<1 minut de citit Publicat la 12:15 10 Dec 2023 Modificat la 13:13 10 Dec 2023

Acesta și un alt copil de 13 ani, pasager în mașină, au fost răniți.

Polițiștii au fost sesizați în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 3:35, cu privire la producerea unui accident pe strada Geniștilor din municipiul Craiova.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că, un minor în vârstă de 12 ani, în timp ce conducea o mașină, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcţiei și a pătruns pe contrasens, unde a intrat într-un autoturism condus de un bărbat de 47 de ani.

Din impact, autoturismul condus de minor a fost proiectat într-o altă mașină parcată, iar ulterior în gardul unui imobil.

În urma accidentului, au fost răniți minorul de 12 ani și un alt copil de 13 ani, pasager în mașină, aceștia necesitând îngrijiri medicale.

Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, potrivit Mediafax.
 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole