Copiii unor oameni de afaceri din Gorj au devenit peste noapte romi pentru a putea intra pe locurile speciale la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”.
“Transformarea” copiilor în romi s-a făcut cu certificat de la o asociaţie a romilor care a eliberat un document care atestă apartenţa acestora la această etnie.
Unitatea de poliţie ce a făcut selecţia, respectiv Poliţie Gorj, nu s-a sinchisit să verifice autenticitatea datelor, scrie portalul gorj-domino.ro.
Pentru dosarul de înscriere la Academia de Poliţie, printre altele, “candidaţii etnici/minoritari care se înscriu pentru locurile alocate distinct acestora declară pe propria răspundere apartenenţa la etnia/minoritatea respectivă şi depun la dosarul de recrutare inclusiv o adeverinţă emisă de o organizaţie etnică/minoritară, constituită potrivit legii, care să ateste apartenenţa la etnia/minoritatea respectivă”, se preciza în anunţul iniţial postat pe site-ul Poliţiei Gorj, care s-a ocupat de recrutarea şi selecţia candidaţilor.