”Chiar de ziua sa de naștere, am găsit-o pe bunica Stana muncind în gospodărie, cu multă putere de muncă și cu o poftă imensă de viață.
Astăzi, ea împlinește 102 ani. Deși este cea mai vârstnică persoană din județul Vrancea, păstrează același suflet tânăr și dragoste nemăsurată de viață.
"-Copiii mei, știam că veți veni. Luați loc și haideți să vă mai povestesc ceva drag din tinerețe, că tare frumos e să fii tânăr.." Cu zâmbetul pe buze, toate vorbele spuse de bunica Stana par a fi învățături din vremuri de demult.
Polițiștii din Vrancea sunt cei care au mereu grijă de ea și să-i nu-i lipsească nimic.
Anul acesta, pe lângă cele necesare în casă, i-au adus un tort și un drapel al României. La vederea acestuia, obrajii bunicii s-au umplut de lacrimi..
"-Să știți că sunt lacrimi de fericire!
De peste 100 de ani port în suflet aceste culori. Să prețuiți și să protejați această țară. De-ați ști voi prin câte suferințe am trecut de-a lungul timpului și ce necazuri au fost pe pământurile astea..."
Care este secretul longevității sale
Printre vorbe, am întrebat-o care este secretul longevității sale... Ne-a transmis că oricât de greu i-a fost uneori, mereu a fost curajoasă, cinstită și dornică de muncă! Din familie, nu mai are aproape pe nimeni.
"Mi-a mai rămas un singur băiat, dar are și o vârstă și vine când mai poate. Oricum să știți că, pentru mine, voi sunteți tot copiii mei".
La plecare, așezată pe băncuța din fața casei, bunica Stana și-a luat la revedere. Cu o mână își stergea ochii plini de emoție, iar în cealaltă...purta Sfântul Tricolor!”, este mesajul transmis de Ministerul Afacerilor Interne.