Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Localitatea unde copiii se joacă printre morminte. Porţi de fotbal şi leagăne, la doi paşi de pietrele funerare

Localitatea unde copiii se joacă printre morminte. Porţi de fotbal şi leagăne, la doi paşi de pietrele funerare

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:26 28 Iul 2023 Modificat la 19:26 28 Iul 2023

Situaţia cel puţin bizară în localitatea Dăbuleni din Dolj. De câţiva ani de zile, copiii din sat se joacă în cimitir. Iar asta pentru că autorităţile au mărit suprafaţa locului de veci, iar astfel s-a intrat în terenul destinat locului de joacă. De atunci, nu s-au mai făcut modificări, însă localnicilor nu li se pare nimic ciudat, iar copiii susţin că s-au obişnuit să joace fotbal printre pietrele funerare.

Sunt deja câțiva ani de când copiii din Dăbuleni se joacă în fiecare zi printre morminte. S-a ajuns în această situație după ce stadionul satului a fost desființat, iar în locul său a fost construit un cimitir. 

La cererea părinților, locul de joacă nu a fost distrus, însă de atunci biserica a extins locul de veci, ajungând practic la doi pași de zona în care se joacă cei mici. 

"Neavând unde să se joace, se joacă acolo, la locul acela. Acolo eu aș fi intenționat să aranjez, să fi despărțit locul, să fie ceva independent pentru copii. Numai că am constatat o chestiune: acest cimitir nu are nicio treabă cu Dăbuleni, Consiliul Local şi Primăria. Nu este proprietate publică, ci în administrarea parohiilor" explică primarul localităţii, Aurel Băjenaru. 

În lipsa altei variante mai bune, copiii se declară mulțumiți de situație. Şi nici vorbă să le fie frică de morți, chiar dacă stau la joacă mult după lăsarea întunericului.

Nici părinții nu par să fie deranjați de faptul că ai lor copii stau toată ziua printre pietre funerare.

"Nu este o problemă, că dacă trăiești aici te obișnuiești" - spune un părinte. 

Localnicii din Dăbuleni susţin că nu vor ca terenul de joacă să fie desființat. Singura pretenție ar fi ca cineva să curețe periodic buruienile.

 

Etichete: Dolj
Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole