Antena 3 CNN Emisiuni În fața națiunii Peste 500 de copii au intrat neînsoţiţi în România de la începutul războiului

Peste 500 de copii au intrat neînsoţiţi în România de la începutul războiului

Silvia Preda
<1 minut de citit Publicat la 19:50 17 Mar 2022 Modificat la 19:50 17 Mar 2022

Peste trei milioane de persoane au plecat din Ucraina de la începutul conflictului, pe 24 februarie. Mulţi dintre toţi aceşti oameni sunt copii, care şi-au părăsit căminele alături de mamele, bunicile sau mătuşile lor.

De la începutul crizei umanitare din Ucraina, 528 copii care au intrat neînsoțiți în România, iar 225 dintre ei sunt în continuare în centrele din țara noastră.

Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, a spus la Antena 3 că sunt copii veniţi din centrele de plasament din Ucraina.

"Sunt copii orfani dar și copii care au fost dați în grija statului ucrainean de către familiile lor care nu aveau posibilități financiare să îi crească în condiții decente.

Sunt copii care au venit în țara noastră cu asistenți sociali, cu asistenți maternali,în grupuri organizate și vor mai veni", a spus Gabriela Firea.

Acești copii sunt acum în centre de plasament din țara noastră.

"Avem suficiente locuri în continuare", a asigurat ministrul Familiei.

Etichete: Gabriela Firea
Citește mai multe din În fața națiunii
» Citește mai multe din În fața națiunii
TOP articole