Antena 3 CNN Actualitate Locale Mai mulţi copii au fost ţinuţi fără apă, pe caniculă, pe aeroportul din Baia Mare, după ce decolarea a întârziat ore bune

Mai mulţi copii au fost ţinuţi fără apă, pe caniculă, pe aeroportul din Baia Mare, după ce decolarea a întârziat ore bune

Vasile Dale
<1 minut de citit Publicat la 19:16 24 Iun 2021 Modificat la 19:19 24 Iun 2021

Mai mulţi călători au dat publicității imagini şi reacţii de nemulțumire şi revoltă fată de situaţia critică în care au fost nevoiți să stea mai bine de trei ore pe o vreme de foc la 40 de grade în aeroportul din Maramureș, după ce cursa cu care trebuiau să ajungă la Bucureşti a anunţat întârzieri.

Oamenii s-au declarat nemulțumiți de lipsa de interes a reprezentanților aeroportului, mai ales faţă de copii prezenți cărora nu le-a dat o sticlă de apă.

Maramureș se află în aceste zile sub cod roşu de caniculă unde temperaturile din ultimele ore  au atins valori record.

ANM subliniază că avertizarea este valabilă până pe 25 iunie, când vremea va deveni caniculară mai ales în timpul după-amiezilor. Spre finalul acestei săptămâni este estimată o scădere a temperaturii aerului, la valori în jur de 30 de grade, iar pentru începutul lunii iulie sunt prognozate maxime de 27-29 de grade.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole