Antena 3 CNN Externe Copiii de peste 5 ani trebuie să facă dovada vaccinării pentru a avea acces în restaurantele din New York

Copiii de peste 5 ani trebuie să facă dovada vaccinării pentru a avea acces în restaurantele din New York

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 18:01 15 Dec 2021 Modificat la 18:06 15 Dec 2021

Noua regulă a fost anunțată de Bill de Blasio, primarul New York-ului, pe 6 decembrie.

Toți cei cu vârste cuprinse între cinci și 11 ani trebuie să prezinte dovada a cel puțin unui vaccin împotriva COVID-19 pentru a intra în „spațiile publice de interior”.

De asemenea, ei trebuie să furnizeze dovada vaccinării pentru a participa la anumite evenimente școlare extracurriculare.

După Crăciun, intră în vigoare o a doua condiție: toți new-yorkezii cu vârsta de 12 ani și peste trebuie să prezinte dovada unei a doua doze de vaccin, în loc de una, începând cu 27 decembrie.

„Vrem să protejăm pe toată lumea”, a spus de Blasio. „Vrem să-i protejăm pe cei mai tineri din New York. Știm că Omicron a avut un mare impact asupra tinerilor.

„Știm că avem nevoie de o întreagă familie pentru a fi în siguranță, iar dacă cei mai mici copii sunt în siguranță, asta ajută și la protejarea seniorilor noștri”.

Numărul deceselor COVID din SUA a ajuns la 800.000, potrivit The Daily Mail.

De Blasio pleacă din funcție la sfârșitul lunii, iar succesorul său, Eric Adams, nu s-a angajat că îi va continua planurile.

Hotărârea de marți a fost salutată de unii, care au văzut-o ca un instrument puternic pentru a-i proteja pe toți pe fondul creșterii cazurilor.

În tot orașul, doar 78,6% dintre locuitori au primit cel puțin prima doză de vaccin. Dintre tinerii din tot orașul, de la 13 la 17 ani, 82% au primit cel puțin o doză. Dar rata scade la 31% atunci când vine vorba despre copiii cu vârsta cuprinsă între cinci și 12 ani.

Orașul New York are o rată de infectare de 3,56% - o tendință în creștere, însă decesele sunt în scădere.

Cifrele pentru copiii de 5-11 ani cu cazuri confirmate de COVID nu au fost disponibile, dar școlile publice din New York au raportat marți că 336 de elevi dintr-un milion înscriși și 122 de membri ai personalului au fost pozitivi.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole