Antena 3 CNN Actualitate Copii de 7 ani prinși distribuind filme porno în şcoală

Copii de 7 ani prinși distribuind filme porno în şcoală

<1 minut de citit Publicat la 18:36 26 Mar 2016 Modificat la 18:36 26 Mar 2016

Peste jumătate din profesorii din Marea Britanie afirmă că şi-au prins elevii făcând schimb de fotografii, mesaje şi filmuleţe sexi sau chiar porno, scrie Adevarul.

Un sondaj realizat de NASUWT (Uniunea Profesorilor din Marea Britanie) şi citat de publicaţia Daily Mail relevă că din ce în ce mai mulţi copii cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani se ocupă cu şi încurajează pornografia infantilă, de obicei aceştia neavând cunoştinţă de faptul că fac şi distribuie de fapt pornografie infantilă ilegală. 

Peste jumătate din profesori susţin că au prins elevi făcând schimb de imagini, mesaje şi filmuleţe sexi sau porno. Potrivit sondajului, cei mai numeroşi sunt copiii în vârstă de 14 ani, dar există şi cazuri în care sunt implicaţi şi copii mult mai mici.

Unul din cei 1.300 de profesori care au participat la sondaj a relatat cum o fetiţă vulnerabilă a fost racolată pe reţelele sociale de alţi elevi care au încurajat-o să trimită fotografii sexy cu ea, care au fost distribuite ulterior în toată şcoala. Un alt profesor a declarat: „Se întâmplă tot timpul. Fata îi trimite o poză cu ea topless prietenului ei, apoi acesta o trimite mai departe prietenilor lui”.

 

Etichete: elevi
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole