Antena 3 CNN Actualitate De ce nu a putut interveni statul român până acum în cazul Bodnariu

De ce nu a putut interveni statul român până acum în cazul Bodnariu

<1 minut de citit Publicat la 13:06 12 Ian 2016 Modificat la 13:06 12 Ian 2016
Cei cinci copii ai familiei Bodnariu aveau până anul trecut numai cetățenie norvegiană, potrivit unor surse citate de Antena 3.
 
Abia din decembrie 2015, copiii familiei Bodnariu au obținut și cetățenia română, astfel că, acum, cei cinci au dublă cetățenie.
 
Guvernul a anunțat, marți, primele măsuri luate în cazul Bodnariu. Astfel, familia Bodnariu este chemată marți la ambasada din Oslo pentru asistență, pentru a discuta cu ambasadorul nostru și un nou avocat din oficiu, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.
 
Copiii soţilor Bodnariu - românul Marius Bodnariu, inginer IT, şi soţia sa norvegiancă Ruth, asistentă medicală -, dintre care cel mai mic are doar câteva luni, au fost luaţi de la părinţi de Serviciul de protecţie a copilului din Norvegia, Barnevernet, în noiembrie, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. Părinții sunt acuzați de abuz și îndoctrinare religioasă, iar autoritățile norvegiene au demarat procedurile de adopție.
 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole