Antena 3 CNN Externe Copii blocați într-o grotă din Thailanda, alături de antrenorul lor. Ar putea rămâne acolo patru luni

Copii blocați într-o grotă din Thailanda, alături de antrenorul lor. Ar putea rămâne acolo patru luni

<1 minut de citit Publicat la 17:33 03 Iul 2018 Modificat la 17:33 03 Iul 2018

Cei 12 copii şi antrenorul lor de fotbal, blocaţi într-o peşteră în Thailanda, ar putea să mai stea acolo câteva luni de zile. O spun salvatorii lor care încearcă să găsească metoda cea mai bună de a-i scoate din grotă. Salvatorii vor trebui să îi conducă spre ieşirea din peşteră, aflată la câţiva kilometri de unde au fost găsiţi. 

Micii supravieţuitori care au uimit o lume întreagă, şi-ar mai putea petrece patru luni de zile în peşteră. Echipele de salvare se gândesc chiar să instaleze linii telefonice şi să le ducă toate proviziile necesare pentru a supravieţui. Peştera a fost mult inundată, iar apele se vor retrage abia peste câteva luni.

O altă soluţie ar fi ca micuţii să înveţe să facă scufundări şi să înoate SINGURI prin canalele înguste din peşteră, până la ieşire. Pentru început, scafandrii care au ajuns la ei au evaluat starea copiilor pentru a-şi da seama dacă pot fi transportaţi.

Cei 12 băieţi au intrat în peşteră sâmbătă, după antrenamentul la fotbal. Ploile torenţiale au blocat însă intrarea în reţeaua subterană care se întinde pe mai multi kilometri.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole