Antena 3 CNN Externe Copii antrenați pentru asasinate la comandă. O grupare care îi pregătea a fost descoperită în Spania

Copii antrenați pentru asasinate la comandă. O grupare care îi pregătea a fost descoperită în Spania

G.M.
1 minut de citit Publicat la 12:08 21 Noi 2024 Modificat la 12:08 21 Noi 2024

O grupare care ar fi recrutat copii în scopul de a-i pregăti pentru asasinate la comandă a fost descoperită în Spania. Mai mulţi suspecţi au fost arestaţi joi în Alicante, printre ei fiind un cuplu de suedezi şi fiul lor minor.

Potrivit poliţiei, banda, care activa pe Telegram, a recrutat minori din Suedia şi Danemarca pentru a executa asasinate şi a provoca explozii la comandă, implicându-se de asemenea în trafic de arme şi droguri, precum şi în spălare de bani, scrie Agerpres care citează dpa.

La operaţiunea poliţiei au colaborat autorităţile suedeze şi daneze, sub coordonarea reţelelor europene de poliţie Europol şi justiţie Eurojust.

Într-o filmare difuzată pe YouTube de poliţia spaniolă este prezentată o arestare în plină zi, unul dintre suspecţi fiind urmărit şi reţinut sub ameninţarea armei, pe stradă.

Poliţia spaniolă a menţionat miercuri într-un comunicat că ancheta a început în mai, după arestarea unui minor suedez la Benalmadena, pe coasta andaluză. Adolescentul fusese recrutat de organizaţie şi s-a deplasat în Spania pentru uciderea unui membru al unei grupări rivale de motociclişti, dar această crimă a fost împiedicată.

În paralel, alţi doi minori suedezi au fost arestaţi în Danemarca, conform poliţiei, după ce au fost recrutaţi de organizaţie pentru a executa un alt asasinat. Poliţia a descoperit asupra acestora două arme de foc.

Ancheta a dezvăluit că din reţeaua infracţională făceau parte un cuplu şi fiul lor minor, tatăl şi fiul jucând un rol central în recrutarea şi plătirea altor minori pentru a executa crimele, a mai indicat poliţia spaniolă.  

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole