Antena 3 CNN Actualitate "Ăștia nu sunt oameni": Șapte copii, abuzați de un profesor și paznicul DGASPC, în Drobeta-Turnu Severin

"Ăștia nu sunt oameni": Șapte copii, abuzați de un profesor și paznicul DGASPC, în Drobeta-Turnu Severin

Ioana Mircea
1 minut de citit Publicat la 14:05 21 Mai 2024 Modificat la 14:05 21 Mai 2024

Suspiciunile de abuz sexual s-au confirmat, până în acest moment, în cazul a șapte copii și tineri aflați în sistemul de protecție specială și elevi ai unei școli speciale din Drobeta-Turnu Severin, a anunțat marți Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.

Potrivit unui comunicat al ANPDCA, este vorba de 5 copii și tineri aflați în sistemul de protecție specială, dintre care unul major, și de doi elevi ai unei școli speciale din Mehedinți, de către paznicul DGASPC și un profesor.

Conform documentului citat, cazul a ieșit la iveală în urmă cu o lună, odată cu preluarea în sistemul de protecție specială, cu măsură de plasament în regim de urgență, a unuia dintre minori, un băiat de 15 ani. Acesta le-ar fi povestit psihologilor, la acel moment, că a fost abuzat sexual de către un angajat al DGASPC, paznic din 1991 în cadrul instituției, în perioada în care s-a aflat în familie.

"În perioada 2021-2024, cei doi inculpați au constrâns minorii profitând de situația lor vulnerabilă și au determinat contra unei sume de bani 7 copii minori sa întrețină relații sexuale", a declarat Gheorghe Ciocan, procuror.

Împreună cu unul dintre profesori, paznicul îi ademenea pe copii cu diverse sume de bani la ei acasă, unde îi abuzau sexual.

"S-a întâmplat ceva foarte rău. Ăsta nu e centru, nu e cămin. Nu sunt capabil să trimită pe cei mici acasă. Îi țin ei acolo să își bată joc, să îi pângărească lumea. Când le-am zis să-mi dea copilul acasă au zis că nu și îl țin ei acolo să își bată joc. Ăștia nu sunt oameni. Ăștia sunt câini", a spus mama unei victime.

Atât paznicul DGASPC, cât şi profesorul de la Constantin Păun au fost daţi afară după ce faptele lor au ieşit la iveală, iar acum se află în arest preventiv.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole