Antena 3 CNN Mediu Copernicus: A fost înregistrat un record istoric de temperatură a oceanelor

Copernicus: A fost înregistrat un record istoric de temperatură a oceanelor

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 13:40 04 Aug 2023 Modificat la 13:40 04 Aug 2023

Oceanele au atins cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată, în timp ce absorb căldura provocată de schimbările climatice, ceea ce are implicații grave pentru întreaga planetă, susțin specialiștii.

Potrivit serviciului Copernicus al UE pentru schimbări climatice, temperatura medie zilnică globală de la suprafața mării a depășit săptămâna aceasta un record înregistrat în 2016. Temperatura a ajuns la 20,96 grade Celsius, cu mult peste media din această perioadă a anului, potrivit BBC.

"Supunem oceanele la mai mult stres decât am făcut-o în orice alt moment din istorie", susține Matt Frost de la Plymouth Marine Lab din Marea Britanie, referindu-se la modul în care poluarea și pescuitul excesiv afectează oceanele. Oceanele sunt un regulator vital al climei. Ele absorb căldura, produc jumătate din oxigenul de pe Pământ și determină fenomenele meteorologice.

"Apa se simte ca o baie atunci când sari în ea. În acest moment se înregistrează o decolorare generalizată a coralilor la recifele de mică adâncime din Florida, iar mulți corali au murit deja", consideră Kathryn Lesneski, care monitorizează valul de căldură marină din Golful Mexic pentru National Oceanic and Atmospheric Administration.

Citeşte şi: Oamenii de știință din Florida scot mostre de corali din ocean pentru a-i salva. Apa mult prea caldă le aduce sfârşitul

Fiind mai calde, apele au o capacitate mai mică de a absorbi dioxidul de carbon, ceea ce înseamnă că o cantitate mai mare din acest gaz care încălzește planeta va rămâne în atmosferă.

De asemenea, apa caldă poate accelera topirea ghețarilor ceea ce duce la o creștere a nivelului mării. Valurile de căldură perturbă speciile marine, cum ar fi peștii și balenele, deoarece acestea se deplasează în căutarea unor ape mai reci, perturbând lanțul trofic. Experții avertizează că stocurile de pește ar putea fi afectate. Unele animale de pradă, inclusiv rechinii, pot deveni agresive, deoarece sunt derutate de temperaturile mai ridicate.

Citește mai multe din Mediu
» Citește mai multe din Mediu
TOP articole