Amenda uriașă pe care a primit-o un bărbat din Caraș-Severin, după ce a abandonat un cățel pe marginea drumului
Publicat acum 11 ore si 17 minute
Pompierii militari ai Detașamentului Suceava au intervenit cu o autospecială dotată cu echipament specific pentru îndepărtarea unui arbore căzut în zona unui spațiu de joacă din municipiul Suceava, zona Piața Mică.
"Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean sosit la fața locului a monitorizat un minor în vârstă de aproximativ 10 ani, cu o contuzie minoră la o mână, nefiind nevoie de transportul la o unitate spitalicească", arată ISU Suceava.