Antena 3 CNN Politică Controversa momentului pe scena politică: Îl mai poate desemna Iohannis tot pe Orban premier?

Controversa momentului pe scena politică: Îl mai poate desemna Iohannis tot pe Orban premier?

1 minut de citit Publicat la 22:51 06 Feb 2020 Modificat la 22:51 06 Feb 2020

Astfel, în decizia nr. 80/2014 a CCR, s-a stabilit că președintele nu decide în această procedură, ci are rol de arbitru între forțele politice.

„De aceea, Președintele României, neputând avea rol de decident în această procedură, ci de arbitru și mediator între forțele politice, are doar competența de a desemna drept candidat pe reprezentantul propus de alianța politică sau partidul politic care deține majoritatea absolută a mandatelor parlamentare sau, în cazul în care nu există o asemenea majoritate, pe reprezentantul propus de alianța politică sau partidul politic care poate asigura susținerea parlamentară necesară obținerii votului de încredere al Parlamentului”, articolul 319.

„ Pe de altă parte, prin modalitatea de desemnare a candidatului pentru funcția de prim-ministru, se ajunge la o nesocotire a votului liber exprimat de către alegători în cadrul alegerilor parlamentare, deoarece creează premisele desemnării candidatului din rândurile partidului politic sau alianței politice cu cel mai mare număr de mandate sau voturi în detrimentul unei alianțe politice postelectorale care poate asigura susținerea parlamentară necesară obținerii votului de încredere al Parlamentului. De aceea, rezultatul electoral, ce reprezintă voința corpului electoral exprimată prin vot, impune ca Președintele României să desemneze candidatul pentru funcția de prim-ministru pe reprezentantul propus de alianța politică sau partidul politic care deține majoritatea absolută a mandatelor parlamentare sau, în cazul în care nu există o asemenea majoritate, pe reprezentantul propus de alianța politică sau partidul politic care poate asigura susținerea parlamentară necesară obținerii votului de încredere al Parlamentului”, potrivit articolului 324 din Decizia nr. 80/2014 asupra propunerii legislative privind revizuirea Constituției României.

Controversa momentului pe scena politică: Îl mai poate desemna Iohannis tot pe Orban premier?

Etichete: CCR Klaus Iohannis
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole