Sindicatul serviciilor de trafic aerian din România (ATSR) anunţă o grevă de avertisment la nivelul tuturor subunităţilor ROMATSA, care se va desfăşura vineri, 12 mai, între orele 11.00 şi 13.00, pe fondul expirării contractului colectiv de muncă, potrivit unei notificări transmise luni de ATSR.
Managementul Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) a fost notificat de către sindicatul ATSR cu privire la organizarea grevei de avertisment, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul companiei ROMATSA.
„Managementul ROMATSA va depune toate eforturile necesare pentru a stopa declanşarea grevei de avertisment şi va continua negocierea cu partenerii sociali. Totuşi, în situaţia declanşării grevei de avertisment, conform Legii Dialogului Social nr. 62/2011, ROMATSA va asigura 33,3% din zboruri. Nu vor fi afectate zborurile umanitare de stat, medicale, de căutare şi salvare şi de urgenţă”, se arată în comunicat.