Antena 3 CNN Actualitate Controale antifraudă la primăria Constanţa pentru banii europeni. Fost City Manager: "Ar fi un prejudiciu enorm"

Controale antifraudă la primăria Constanţa pentru banii europeni. Fost City Manager: "Ar fi un prejudiciu enorm"

Cătălina Buzoianu
2 minute de citit Publicat la 17:20 04 Feb 2024 Modificat la 20:25 04 Feb 2024

Dacă vor fi descoperite nereguli, Primăria Constanța ar putea fi obligată să returneze fondurile primite. Valoarea proiectului se ridică la 157 de milioane de lei. Din aceștia, 85% sunt fonduri europene, 13% fonduri guvernamentale, iar 2% este contribuția administrației locale.

Proiectul ar fi trebuit să se finalizeze încă din iunie 2023, numai că pe parcurs au identificat o serie de probleme neprevăzute în proiect. Altele au apărut ca urmare a realizării defectuoase a lucrărilor, astfel că termenul s-a amânat și nu o dată.

Dalele montate, spre exemplu, pe strada Ștefan cel Mare au fost schimbate de către constructor pentru că, la un moment dat, s-a constatat că nu fuseseră montate corect și din păcate nu a fost singura neregulă descoperită de-a lungul timpului.

"Nu funcționează argumentele care au fost expuse în sensul că au fost lucrări alte lucrări în subteran care trebuiau făcute prioritar, pentru că a existat întotdeauna front de lucru.

În opinia mea, calitatea proastă a proiectării este o explicație. Înclin să cred că nu s-au făcut corespunzător toate studiile Geo și toate celelalte. Apoi, lipsa totală de supraveghere din partea supervizorilor și o misiune a Primăriei de a lua poziția atunci când trebuia să ia poziție.

Eu reamintesc că au existat luni întregi în care pe șantier nu a existat absolut nicio persoană", spune Felicia Ovanesian, fost city manager Constanţa.

Potrivit unei anchete realizate de jurnaliștii locali departamentul de Luptă Antifraudă a cerut Primărie o serie de documente privind lucrările de reabilitare din centrul municipiului Constanța. În plus, mai mulți angajați ai Primăriei vor trebui să dea explicații.

"Proiectul a fost, așa cum cred că știm cu toții, întârziat ani și ani de zile. Ce e foarte interesant în povestea asta este că firma care a întârziat proiectul are în continuare voie să participe la toate licitațiile Municipalității.

Există suspiciuni ale autorităților de control că proiectul a fost făcut cu dedicație pentru anumite firme, caiete de sarcini, mai exact, că proiectul nu s-a respectat, că materialele nu au fost cele care sunt trecute în proiect. Și atunci, evident, s-a născut o anchetă a Parchetului European", spune Dorian Hapurnea, jurnalist.

Dacă vor fi găsite nereguli, banii europeni trebuie să fie returnați din bugetul Primăriei.

"Orice fraudă presupune să fie acoperit prejudiciul și de unde ar putea fi acoperit cel puțină fază inițială... din bugetul local.  Ar fi un prejudiciu enorm. Cred că deja depășește suta de milioane de lei proiectul de pe centru", spune Felicia Ovanesian, fost City manager Constanţa.

Adresele ar fi fost trimise către Primăria Constanța încă din 11 ianuarie, iar administrația locală trebuia să se conformeze până pe data de 18 ianuarie.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole