Patru contracte de prestări servicii ale Primăriei Capitalei au fost înregistrate, după ce edilul suspendat Sorin Oprescu a fost arestat.
Cele patru contracte cu diferite firme au fost semnate de Oprescu, două dintre ele în luna mai, altele două în luna august, iar ele au fost înregistrate în Registrul Unic de Contracte al Primăriei București abia în luna septembrie.
Contractele au fost semnate de Sorin Oprescu pe vremea când edilul suspendat al Capitalei se afla în arest preventiv.
Explicația Primăriei constă în circuitul birocratic prin care a trebuit să treacă aceste contracte până să fie înregistrate.
Unul dintre contracte priveşte distribuţia de flyere pentru un proiect în cofinanţare cu fonduri europene în valoare de 30.000 de lei, un altul este pentru soluţii antipraf în Bucureşti, iar altul prevedea un site web de 15.000 de lei.
Pe 7 septembrie 2015, Sorin Oprescu a fost arestat preventiv, după ce procurorii au găsit suma de 25 de mii de euro în maşina şi casa sa. El a părăsit arestul în luna octombrie.
Potrivit DNA, în perioada 2013 - 2015, un grup bine organizat, la care a aderat și Sorin Oprescu, a înființat în administrația locală din municipiul București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelora, cu titlu de mită, unor factori de decizie din instituție.
Pe 5 septembrie, Sorin Oprescu a primit la locuința sa din Ciolpani suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, director al Centrului Cultural Palatele Brâncovenești, bani care ar proveni, conform DNA, din acte de corupție.
Sorin Oprescu, născut în 1951, este primar al Capitalei din iunie 2008. El a absolvit Facultatea de Medicină Generală Bucureşti, fiind medic specialist chirurg. Membru al PDSR şi apoi al PSD, el a fost, din iulie 2006, preşedintele PSD Bucureşti, funcţie din care a demisionat după câteva luni, după ce a pierdut în faţa lui Mircea Geoană competiţia pentru funcţia de preşedinte al partidului.
În aprilie 2008, Oprescu a demisionat din PSD pentru a candida ca independent pentru funcţia de primar general al municipiului Bucureşti, iar din iunie 2008 este primar general al Capitalei.
Citiţi şi Sorin Oprescu, interceptat pe holurile DNA. Vezi referatul procurorilor