Rezultatele la prima sesiune a examenului de Bacalaureat au fost afişate luni.
Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12.00 - 16.00.
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 13 iulie.
Elevii nemulțumiți de note trebuie să depună o cerere între orele 12.00 – 16.00, care se va înregistra la centrul de examen de către președintele comisiei, alături de unul dintre vicepreședinți sau un alt membru al comisiei din centru de examen.
În situaţia în care se constată diferenţe de notare mai mari de 1,50 puncte, în plus sau în minus, între notele de la evaluarea iniţială şi cele de la contestaţii, preşedintele comisiei de contestaţii decide reevaluarea lucrărilor respective de către o a treia comisie, formată din alţi profesori, alţii decât cei care au evaluat iniţial lucrările în centrul de contestaţii.
Reevaluarea se va face după o nouă secretizare a lucrărilor, respectând cu stricteţe baremul de evaluare şi toate procedurile de evaluare. Nota acordată de a treia comisie este nota care va fi acordată de comisia de contestaţii.
Pentru lucrările care au primit iniţial note cuprinse între 4,50 – 4,99, inclusiv notele de 4,50 şi 4,99, sau o notă cel puţin egală cu 9,50, nota definitivă este nota acordată de către comisia de contestaţii.
Nota finală, după contestații, este definitivă.