Antena 3 CNN Actualitate Model de cerere pentru contestaţie la Evaluarea Naţională 2023. Cum se pot depune

Model de cerere pentru contestaţie la Evaluarea Naţională 2023. Cum se pot depune

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 11:54 28 Iun 2023 Modificat la 11:54 28 Iun 2023

Perioada în care pot fi depuse contestațiile este între 28 iunie, în intervalul orar 16:00 - 19:00, și 29 iunie, în intervalul orar 8:00 - 12:00.

Candidații care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai candidaților minori, potrivit Ministerului Educației.

Citește și: Rezultate Evaluare Națională 2023 | Harta judeţelor cu cele mai slabe rezultate. 23,8% dintre elevi au obținut medii sub 5

Rezultatele finale se afișează pe data de 4 iulie 2023

Rezultatele finale vor fi afișate marți, 4 iulie. 

Comunicarea rezultatelor obținute se face anonimizat prin coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților, atât în centrele de examen, cât și pe Internet, respectându-se regulamentul general privind protecția datelor personale.

Codurile individuale vor fi distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută.

Câte contestații au fost depuse anii trecuți

  • 2022 au fost 21.856 de contestații
  • 2021 au fost 20.271 de contestații
  • în 2020 au fost 15.275 de contestații
  • în 2019 au fost depuse 21.509 contestații
  • în 2018 au fost depuse 23.761 de contestații
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole