Antena 3 CNN Economic Ce contează pentru o pensie mare la recalculare: vechimea sau contribuția? Simona Bucura Oprescu: "Vreau să știe toți pensionarii ce e cel mai important în noua lege"

Ce contează pentru o pensie mare la recalculare: vechimea sau contribuția? Simona Bucura Oprescu: "Vreau să știe toți pensionarii ce e cel mai important în noua lege"

Georgiana Adam
3 minute de citit Publicat la 12:00 03 Iun 2024 Modificat la 12:48 03 Iun 2024

În afară de vechimea şi contribuţia românilor la pensie, ministrul Muncii a explicat și care este noua formulă de calcul după care se recalculează toate pensiile.

Noua formulă de calcul i-a bulversat pe mulți pensionari deși la prima vedere pare simplă. Cel mai important lucru la recalculare îl reprezintă numărul de ani munciți. 

Sistemul de pensii publice din România este reglementat, începând din acest an, printr-o nouă lege, respectiv prin Legea 360/2023. 

Pe 6 decembrie 2023, legea pensiilor, adoptată de Parlament în noiembrie și promulgată de președintele Klaus Iohannis, a fost publicată în Monitorul Oficial.

Ea se aplică începând din 1 ianuarie 2024. O parte din prevederi intră în vigoare de la începutul anului, iar cele mai multe din septembrie.

Noua lege prevede că de la 1 ianuarie 2024, pensiile vor crește cu 13,8% și vor fi recalculate în septembrie. Punctul de pensie va fi, astfel, 2.032 lei.

Noua lege a pensiilor vine cu o formulă nouă de calcul

[GAL layout="2"]

Calculul pensiei = VPR x Numărul total de puncte

VPR (valoarea punctului de referință) va fi de 81 de lei. 

Număr total de puncte = puncte contributivitate + puncte stabilitate + puncte perioade asimilate si necontributive.

Punctele de necontributivitate: anii din armată, șomaj sau facultate (0,25 puncte de fiecare an). 

Punctele de contributivitate: anii în care ai contribuit la sistemul de pensii. Un punct pentru fiecare an.

Legea nr. 118/2010 a stabilit că sintagma pensie socială minimă garantă va fi înlocuită cu sintagma indemnizație socială pentru pensionari, așa că pensia socială și indemnizația socială pentru pensionari se referă la același lucru.

Cine sunt cei peste un milion de români care nu vor primi pensiile majorate

"Rămân cei un milion și ceva de pensionari care vor avea aceeași pensie. 

Vreau să spun foarte clar că, în urma acestei recalculări, nicio pensie nu va scădea, pentru că e vorba de pensionarii care au avut un stagiu de cotizare mai mic de 25 de ani.

Ei au beneficiat de indexarea de 13,8% de la începutul anului și vor beneficia în continuare, pe fiecare an, de indexarea prevăzută de lege", a spus şeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, la Antena 3 CNN.

Ce contează pentru o pensie mare la recalculare: vechimea sau contribuția?

"Principalul obiectiv al reformei pensiilor îl reprezintă echitatea în sistemul public de pensii. 

Adică, pentru contribuții, adică veniturile pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale, deci la contribuții și muncă egală, perioadă de cotizare egală, să ai o pensie egală, astfel să nu mai fim în situația în care suntem azi, dacă ai ieșit la pensie în ani diferiți, după legi diferite, dacă ai fost femeie sau bărbat, să ai un cuantum diferit. 

Echitate între pensionari. Apoi, noua lege asigură un mecanism de creștere sustenabilă al pensiei.

Aud în piață adesea un fake news prin care se spune că în noua lege dispare contributivitatea, contează doar vechimea. 

Vreau să știe toți pensionarii că în noua lege cea mai importantă contribuție în cuantumul pensiei îl reprezintă punctele de contributivitate care sunt obținute pe baza contribuțiilor plătite din salarii.

Avem punctele necontributive, aceste puncte necontributive se dau pentru perioade necontributive. Ce înseamnă asta: pe de o parte, pentru a încuraja educația, pentru ca atunci când un român optează dacă să meargă să aibă studii superioare, fie că vorbim de universitate făcută la zi, că vorbim de master, de doctorat, să nu renunțe fiindcă în acea perioadă nu ar contribui la bugetul asigurărilor sociale de stat. 

Pentru asta dăm un punctaj suplimentar de 0,25 puncte pe an, care reprezintă 25% din salariul mediu brut pe economie pentru aceste perioade necontributive, perioade în care încurajăm educația sau perioade în care din motive obiective nu a putut să contribuie la bugetul asigurărilor sociale de stat. 

În noua lege avem o noutate: punctele de stabilitate, puncte care se dau pentru vechime, pentru o perioadă mai lungă de 25 de ani. 

Aceste puncte sunt o recompensă, pentru a recompensa munca, stabilitatea în muncă rămânerea ca asigurat la bugetul asigurărilor sociale de stat, pentru cei care au stagii de cotizare mai lungi de 25 de ani se dau aceste puncte de stabilitate. 

Pentru perioada 25-30 de ani, 0,5 puncte pe an, pentru perioada 30-35 de ani, 0,75 puncte și pentru stagii mai lungi de 35 de ani avem un punct suplimentar.

În România avem un echilibru mai bun în ceea ce priveşte sustenabilitatea sistemului public de pensii decât în alte state membre, fiindcă în România avem aproximativ 4,8 milioane de pensionari, dar avem 5,7 milioane de salariaţi şi 6,7 milioane contracte de muncă. 

Prin urmare, avem un raport mai bun decât alte ţări ale Uniunii Europene şi este important să creştem gradul de ocupare pe piaţa muncii", explicat duminică ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, potrivit romaniatv.net.

Ministrul Muncii a demontat astfel o minciună care spune că tot circulă, potrivit căreia în noua lege dispare contributivitatea, contează doar vechimea.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole