Înre-un studiu publicat luna aceasta în revista Nature Food, cercetătorii au analizat 5.853 de alimente din dieta SUA și au măsurat efectele în minute de viață sănătoasă câștigate sau pierdute.
"Am vrut să facem o evaluare a efectelor benefice și dăunătoare ale alimentelor în întreaga dietă", a declarat pentru CNN Olivier Jolliet, autor principal al lucrării.
Echipa a venit cu un indice care calculează sarcina benefică sau dăunătoare pentru sănătate în minute de viață sănătoasă.
"De exemplu, se pierd 0,45 minute pe gram de carne procesată sau se câștigă 0,1 minute pe gram de fructe. Ne uităm apoi la compoziția fiecărui aliment și apoi înmulțim acest număr cu profilurile alimentare pe care le-am dezvoltat anterior", Jolliet spus.
Unul dintre alimentele pe care cercetătorii le-au măsurat a fost un hot dog standard de vită. Cele 61 de grame de carne procesată duc la pierderea a 27 de minute de viață sănătoasă, a spus Jolliet - dar când au fost luate în considerare ingrediente precum sodiul și acizii grași trans, valoarea finală a fost de 36 de minute pierdute.
Consumul de alimente precum nuci, leguminoase, fructe de mare, fructe și legume fără amidon, pe de altă parte, are efecte pozitive asupra sănătății, a constatat studiul.