Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Metodele uluitoare prin care drogurile sunt introduse în penitenciarele din România: ”Se obțin ușor”

Metodele uluitoare prin care drogurile sunt introduse în penitenciarele din România: ”Se obțin ușor”

Mii de persoane aflate în închisori sunt dependente de droguri, motiv pentru care găsesc tot felul de modalităţi de a obține stupefiante în pușcărie.

de Anamaria Nedelcoff    |   

”M-am dus într-un club.

Acesta este începutul poveștii dramatice a unui tânăr care a ajuns la închisoare după ce, sub efectul drogurilor şi al băuturii, a înjunghiat un străin.

A ales să-şi ascundă identitatea pentru că, spune el, vrea o viaţă nouă. Departe de gratii, droguri și de prejudecăţi.

Era pentru prima dată când consuma substanţe interzise. Combinația dintre stupefiante şi alcool i-a dat reacții violente cum nu mai avusese. O noapte de distracție s-a transformat rapid în cel mai mare coşmar. Însă, în spatele gratiilor, situația s-a înrăutăţit. Acolo a devenit dependent de droguri.

Este mărturia halucinantă a tânărului care, în ciuda faptului că ar fi avut toate şansele unui viitor decent, provenind dintr-o familie potentă financiar, o greşeală l-a costat tot. Colegii de detenţie l-au ajutat să se drogheze și în închisoare. Banii au făcut imposibilul posibil. Iar cazul său nu este deloc singular. Mii de deţinuţi sunt depedenenţi de droguri.

Altfel spus, jumătate dintre deținuții dependenți de stupefiante erau deja consumatori la începutul executării pedepsei, iar cealaltă jumătate a devenit dependentă pe parcursul condamnării.

Cosmin Dorobanţu, un cunoscător al regulilor din închisoare, spune cum este posibil acest lucru.

Şansele ca un deținut să scape de patima drogurilor în detenție sunt mici. În închisori, sunt puține centre specializate pentru tratarea dependenţelor.

Cei mai mulți dintre deținuții consumatori de droguri sunt dependenți de heroină, potrivit ultimei statistici.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Un bărbat a murit, după ce s-a înfipt cu mașina în parapet