Medicii sunt de părere că laptele are un rol important încă de la naștere. Însă, pe măsură ce trec anii, multe persoane încep să dezvolte intoleranță la lactoză, motiv pentru care băutura devine dăunătoare pentru sănătate.
Asta din cauză că 70% din oameni îşi pierd în timp lactaza, o enzimă care ajută organismul să digere alimentele care conţin lactoză.
Intoleranţa se manifestă prin crampe stomacale, diaree şi greață.
Medicul de familie Valeria Herdea spune că această afecţiune nu apare peste noapte, ci are un istoric.
„Lactoza este o dizaharidă. Este esenţial să ştim că o parte din populaţie poate dezvolta o astfel de intoleranţă şi este destul de frecventă la copii. Unul dintre motivele pentru care se dezvoltă această intoleranţă este un motiv genetic, fireşte, deci o predispoziţie genetică. Şi nu în ultimul rând avem nevoie să ştim că atunci când diversificăm un copil, când alăptăm un copil, sunt paşi care îi pot modifica parcursul întregii vieţi”, a spus Valeria Herdea, potrivit Mediafax.
În timp ce unii consideră că laptele este un „must” în alimentaţie, pentru că este bogat în proteine, calciu şi vitamina D, alţii spun că poate cauza cancer şi boli de inimă.
„Consumul nu cred că este o atât de mare problemă. Eu mi-aş dori să existe o societate în care să fie consumate mai multe legume, fructe, lactate de bună calitate, fireşte, lapte pasteurizat şi nu nepasteurizat pentru a evita riscul de infecţie. Şi nu în ultimul rând, atenţie, atunci când vorbim de riscul cardiovascular, vorbim de consumul de carne, în primul rând de grăsime animală”, a declarat dr. Valeria Herdea.