Antena 3 CNN Life Bei cafea înainte de culcare? Care este secretul pentru a nu-ţi perturba somnul

Bei cafea înainte de culcare? Care este secretul pentru a nu-ţi perturba somnul

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 21:00 31 Iul 2022 Modificat la 22:02 31 Iul 2022

Cafeaua consumată cu patru ore înainte de culcare nu afectează somnul, a concluzionat studiul.

Mai mulţi cercetători de la Florida Atlantic University şi Harvard Medical School au monitorizat consumul de cofeină, alcool şi nicotină în rândul a 785 de voluntari.

Aproximativ 40% dintre subiecţi au consumat cofeină în cel puţin o seară pe perioada studiului desfăşurat, în medie, pe parcursul a 6,7 nopţi, iar studiul a descoperit că, în timp ce nicotina şi alcoolul au perturbat somnul cofeina nu a avut un astfel de efect.

Nicotina şi alcoolul pot perturba somnul

"Având în vedere importanţa unui somn de calitate pentru sănătatea publică, dar şi utilizarea pe scară largă a alcoolului, nicotinei şi cofeinei, relativ puţine studii au investigat în detaliu asocierea dintre consumul de substanţe în timpul serii şi parametrii somnului", a notat în jurnalul Sleep doctor Christine Spadola de la Florida Atlantic University.

Cafeaua băută cu patru ore înainte de culcare nu perturbă somnul (studiu)

"Nicotina şi/sau alcoolul consumate în termen de patru ore înainte de culcare au avut ca efect o continuitate precară a somnului în comparaţie cu neutilizarea lor seara. Nu am observat o asociere între ingestia de cofeină cu patru ore înainte de culcare şi vreunul dintre parametrii somnului", a explicat cercetătoarea.

Studiul a arătat că nicotina a fost substanţa cu cel mai semnificativ efect negativ asupra somnului. 

Etichete: cafea
Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole